joi, 7 mai 2009

Pasiunea pentru croset

In acest prim blog al meu as dori sa va spun cit de importanta este pasiunea pentru corset mai ales atunci când vrem sa ducem la bun sfârșit o lucrare, însa nu avem răbdarea necesara sau pur și simplu nu ne iese modelul pe care ni l-am propus.

Am învățat sa croșetez, ca și multe altele dintre voi de altfel, datorita bunicii. Când eram mica tot nu îmi ieșeau mileurile sau micile chestii pe care vroiam și eu sa le fac, văzând ca din mainele bunii mele ies atâtea lucruri frumoase. Ea îmi zicea de multe ori ca trebuie sa am răbdare și pentru început trebuie sa refac de mai multe ori același model până îmi iese cum vreau eu. Foarte important în același timp este ca atunci când modelul croșetat iți iese asa cum ți-l dorești, când te apuci de o lucrare, trebuie sa o lucrezi cu un fir de ața de calitate superioara și care bineînțeles nu a mai fost folosit pentru o alta lucrare.
Un alt aspect important este sa folosești firul potrivit pentru lucrarea potrivita. Altfel calitatea și esteticul lucrării finale nu vor fi nici pe departe ceea ce iți dorești. Din fericire, ne putem da seama încă de la început dacă ceea ce va ieși va fi ceea ce ne dorim.

Dar cel mai important este sa-ți placa ceea ce vrei sa faci, sa lucrezi cu dragoste și gândul ca ceea ce va ieși în final va fi ceva unic și va bucura mulți ochi. De multe ori când nu mai aveam răbdare sa lucrez pentru o bluza de exemplu, ma opream din lucru și lăsam sa vad dacă voi avea chef a doua zi. Nu m-am forțat niciodată sa "duc mai mult decât pot duce" dacă pot spune asa, ca sa nu îmi pierd dragostea pentru lucrul manual.
De cele mai multe ori am lucrat cu dragoste pentru lucrările facute din inspiratia proprie pentru ca eram foarte curioasa sa vad daca imi va iesi cum mi-am propus de la inceput, sau va iesi mai rau sau in cel mai bun caz mai frumos decit ma asteptam.

Am încercat bineînțeles sa croșetez cite ceva si pentru alte persoane însa niciodată nu am reușit sa duc la bun sfârșit ceea ce am început pentru ca nu o faceam cu pasiune asa cum o faceam pentru mine. Bineînțeles ca aceasta afirmație ma va face sa par egoista însa chiar si cu riscul asta ceea ce vreau sa spun este ca daca nu ai dragostea necesara pentru ceea ce faci, nu iti va iesi nimic asa cum iti doresti sau cel mult rezultatul muncii tale va fi acceptabil insa nu magnific asa cum bineinteles ne dorim cu totii.

Am sa va las acum si o sa incerc sit mai curind sa va aduc la cunostinta ultima lucrare crosetata si crae mi-a adus bine inteles foarte multe satisfactii lucridn la ea. Este vorba despre o bluza roz cu un model realizat din inspiratie proprie.

Un comentariu:

  1. Salut, astept cu nerabdare sa vad lucrarea despre care ai vorbit spre sfirsitul blogului

    RăspundețiȘtergere